DINCOLO DE IMAGINE

Resursa educațională a lunii octombrie valorifică imaginea și întrebarea deschisă ca instrumente pentru stimularea curiozității, a exprimării personale și a gândirii critice. Prin observare și formularea propriilor răspunsuri, elevii sunt încurajați să își exprime ideile, să formuleze ipoteze și să privească aceeași situație din perspective diferite. Activitatea poate fi integrată Citește mai mult

HARTA MEA

„Harta mea” este o resursă educațională destinată activităților de autocunoaștere, cunoaștere și consolidare a relațiilor în cadrul colectivului de elevi, în special în perioada de început a anului școlar. Activitatea urmărește stimularea reflecției asupra propriei persoane prin identificarea intereselor, pasiunilor, calităților, preferințelor și aspirațiilor personale, facilitând totodată comunicarea și interacțiunea Citește mai mult

DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE LA CLASĂ

Dezvoltarea competențelor socio-emoționale la nivelul elevilor reprezintă un proces esențial pentru asigurarea unui climat educațional echilibrat și incluziv. În acest sens, rolul cadrului didactic este relevant atât în facilitarea înțelegerii emoțiilor, cât și în modelarea unor comportamente relaționale adaptative. Setul de fișe de lucru propus, structurat diferențiat pe cele patru Citește mai mult

INTRUMENTE PRACTICE PENTRU ÎNVĂȚAREA INCLUZIVĂ

Resursa conține un set structurat de fișe de lucru diferențiate, elaborate pentru a sprijini procesul de învățare al elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), organizate pe patru niveluri educaționale: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Materialele sunt construite pe principii de accesibilizare curriculară, învățare graduală și suport vizual, urmărind facilitarea participării Citește mai mult

0
0
Coș
Cosul este golReturn to Shop